In urma unor discutii de pe grupul de Facebook am aflat de faptul ca Sandu Candale nu este tocmai un afiliat obisnuit. Se pare ca mai mult decat banii din afiliere ii plac provocariile. Sa faci afiliere pe .com de Black Friday sau de ce nu, de Singles Day (cel mai mare eveniment de shopping din China cu vanzari anul acesta de peste 25 de miliarde de dolari intr-o singura zi – doar pentru Alibaba) reprezinta o provocare destul de mare.
Astfel, l-am rugat pe Sandu sa raspunda la cateva intrebari.
1. De cat timp faci afiliere pe .com?
Afiliere pe .com fac de vreo 10 ani, de pe vremea cand nu trebuia sa ai un website sa promovezi produsele unui magazin, trimiteam trafic direct pe linkul de afiliere fara nici o problema. De prin 2011 treaba asta nu a mai prea mers si am luat o pauza de vreo 4 ani cu afilierea. Am reinceput in 2015 pe piata din Romania si la sfarsitul anului trecut m-am apucat iarasi pe International. De data asta cu un website indexat bine in rezultatele organice si cu content.
2. Cum vezi piata de afiliere din Romania in comparatie cu ce se intampla pe piata internationala?
Imi e putin greu sa compar piata din Romania cu cea internationala deoarece nu lucrez pe o piata anume, de ex. Polonia pe care sa o compar cu Romania. Lucrez cu magazine online care au activitate la nivel global. Daca ar fi sa compar, atunci pot spune ca pe international ai mai multa liniste, esti mai relaxat. Nu sta nimeni sa iti anuleze comisioane pe nedrept, clientii nu fac retururi si alte probleme pe care le gasim pe o piata locala. Daca in prima jumatate a anului am vazut o crestere a ratei de conversie, in a doua jumatate a anului am avut parte de o scadere desi pozitia in rezultate a ramas aceeasi si nu s-a vazut o scadere in trafic. La fel si cu PPC-ul. Ramane de vazut in perioada imediat urmatoare daca lucrurile vor reveni la normal, sper ca astea nu sunt semnele unei crize 🙂
3. Cum procedeaza advertiserii in cadrul campaniilor de Black Friday sau Singles Day in comparatie cu cei din Romania? Ofera bonusuri si informatii sau taie din comisioane?
In cadrul evenimentelor Singles Day sau Black Friday vanzarile explodeaza, insa evenimentul din China nu dureaza mai mult de o zi. La noi, Black Friday incepe cu o saptamana inainte si se termina cu una dupa, iar mai apoi urmeaza black friday 2 (american), cyber monday si suntem tot intr-o reducere. Eu cred ca evenimentul black friday in romania si-a pierdut din credibilitate iar clientii nu prea mai cred in reduceri. La mine s-a vazut o scadere semnificativa a comisioanelor anul acesta fata de anul trecut. Legat de comisioane pe piata internationala: lucrez cu zeci de magazine dar pana acum nu am vazut ca vreunul sa reduca comisionul in cadrul acestor evenimente. Asta cu reducerea procentului comisioanelor e ceva specific romanesc. Bonusuri suplimentare nu am primit, comisioane anulate putine si sunt convins ca au fost anulate corect.
Cam asa arata comisioanele pentru Singles Day. Retineti, China!
4. Ce lipseste in acest moment pietei locale de afiliere?
Piata locala de afiliere mi se pare putin cam restrictiva. De exemplu, majoritatea advertiserilor locali cred ca daca ti-ar permite sa faci adwords le-ai fura din vanzari sau ceva de genul asta. La costul actual per click eu cred ca nu e chiar asa ba chiar ai mari sanse sa iesi pe minus. Asta se intampla si pe international, dar dupa anumite sume investite si rulate iti cam dai seama ce merge si ce nu si iti faci o selectie a magazinelor de promovat. E o statistica care costa destul de mult.
5. Care este cea mai mare reusita a ta in marketing-ul afiliat?
Cea mai mare reusita vine din PPC si vine in perioada evenimentelor de Black Friday sau Singles Day, dar aici are un rol important si website-ul pe care faci PPC-ul. Daca obtii un scor de calitate bun al cuvanului pe care biduiesti poti plati putin per click. Asta inseamna sa ai un site cu continut relevant fata de keyword-ul pe care biduiesti, sa ai trafic organic si probabil trebuie sa mai acoperi cativa algoritmi ai AdWords-ului. Am site-uri pe care Google pur si simplu nu ma afiseaza pe anumite keyword-uri indiferent cat as ridica bid-ul, tocmai din cauza scorului de calitate scazut.
Nisele pe care mizez personal sunt:Fashion, IT&C, Electronice si Travel.
Latest posts by dragos (see all)
- Profitul meu din afiliere – august 2024 - September 1, 2024
- Profitul meu din afiliere – iulie 2024 - August 1, 2024
- Cum a fost la Affiliate Summit 2024 - June 20, 2024